România, amenințată de Ungaria în contextul pandemiei COVID. Clasamentul din care riscăm să picăm
România a căzut două locuri în clasamentul celor mai valoroase branduri de țară, find depășită de Portugalia și Pakistan și amenințată de Ungaria, care s-a apropiat la doar un loc distanță.
Potrivit ediției din acest an a raportului Nations Brands întocmit de firma britanică de consultanță Brand Finance, România se află pe locul 49 în topul celor mai valoroase branduri naționale, față de poziția 47 ocupată în 2019, potrivit Profit.ro.
România a fost întrecută în clasament de Portugalia și Pakistan, ambele cu un avans de 5 poziții, până pe locul 43 și, respectiv, locul 48. Ungaria a urcat două poziții, până pe locul 50, după doi ani în care a staționat.
Valoarea brandului de țară se calculează ținând cont de câteva criterii: investiții, societate, bunuri și servicii, care se împart apoi în alte subcapitole: turism, guvernanță, piață, oameni și dezvoltare profesională, care, la rândul lor, se divid în factori individuali.
Top 10 cele mai valoroase branduri naționale în clasamentul din 2020
Top 10 cele mai valoroase branduri naționale arată cam așa, anul acesta: Franța (2.699 miliarde dolari), India (2.027 miliarde dolari), Canada (1.900 miliarde dolari) și Italia (1.776 miliarde dolari). Vietnam este țara cu cea mai mare creștere a valorii brandului în acest an, de 29%, în timp ce Argentina a consemnat cea mai mare scădere: -57%.
Potrivit Brand Finance, citat de aceeași sursă, cele mai valoroase o sută de branduri naționale au pierdut peste 13.000 miliarde de dolari din cauza pandemiei de Covid-19, valoarea cumulată a brandurilor scăzând de la 98.000 miliarde de dolari în 2019 la 84,9 miliarde dolari în acest an.
În ceea ce privește țările cu cele mai puternice branduri, Germania se află pe primul loc, cu un scor de 84,9 puncte din 100 și un rating de țară AAA, urmată de Marea Britanie (83 puncte, AAA-), Elveția (82,9 puncte, AAA-), SUA (82,8 puncte, AAA-) și Canada (81,7 puncte, AAA-).